Exerciții antiteroriste la stațiile de metrou din Beijing, în vederea Jocurilor Olimpice

Exerciții antiteroriste la stațiile de metrou din Beijing, în vederea Jocurilor Olimpice
Autoritățile de la Beijing au efectuat un exercițiu antiterorist în stațiile de metrou din oraș, în cadrul pregătirilor pentru Jocurile Olimpice, potrivit agenției oficiale de știri Xinhua, care citează surse din cadrul companiei ce administrează metroul, relatează Reuters.
Publicat: 15/02/2012, 11:54
Actualizat: 19/06/2012, 10:02

Autoritățile de la Beijing au efectuat un exercițiu antiterorist în stațiile de metrou din oraș, în cadrul pregătirilor pentru Jocurile Olimpice, potrivit agenției oficiale de știri Xinhua, care citează surse din cadrul companiei ce administrează metroul, relatează Reuters. Exercițiul s-a desfășurat duminică la două stații de transfer și o stație din zona satului olimpic, potrivit agenției.

"Aceasta este o simulare. Intenționăm să avem toate cele 90 de stații prevăzute cu echipamente de verificare pentru a garanta securitatea Jocurilor Olimpice", a declarat un angajat al companiei ce administrează rețeaua de metrou, citat de agenția Xinhua. Stațiile de metrou vor fi echipate cu aparate de scanare pentru bagajele de mână, similare celor din aeroporturile și marile gări din China, precizează sursa.

Anul trecut China a precizat că atacurile teroriste reprezintă cel mai mare pericol pentru Jocurile Olimpice și și-a intensificat măsurile împotriva militanților, dar și reprimarea mișcărilor dizidenților și protestatarilor. Organizatorii competiției au anunțat desfășurarea unor exerciții de securitate în zona satului olimpic în aprilie, potrivit presei oficiale.

Mai multe știri pe www.mediafax.ro

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Avertisment după ce o dansatoare a murit sufocată în timp ce avea relații intime cu...
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un bărbat dispărut fără urmă în 1998 a fost găsit sechestrat în grajdul vecinului său
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat...
Dieta CIUDATĂ a lui Michelle Obama, la 60 de ani! Alimentul la care a renunțat...
Supărat că i-au prins mama drogată la volan, un tânăr a vrut să se răzbune...
El este bărbatul ucis cu sânge rece în Crângași! Cei doi ucigași l-au snopit în...
Un fost campion național s-a stins din viață în accidentul de la Corbu. Apropiații sunt...
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Cât costă cel mai ieftin Duster 2024? Mai e SUV-ul MULT-IUBIT de români?
Volkswagen renunţă la planul de a trece la maşini complet electrice. Gigantul german este surprins...
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Doliu național! S-a stins marele ANTRENOR al României. Legendă a sportului mondial
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Val polar în România! Anunțul îngrijorător al meteorologilor
Andreea Tonciu, dezvăluiri neașteptate despre mama sa! Ce pedepse primea diva când era mică: „Nu...
"M-am trezit chemată la criminalistică, înțelegeți ce spun?". Claudia Pătrășcanu reacționează după ce fosta ei...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
(P) 8 Sfaturi pentru achiziţionarea primului tău apartament
×